acasa
despre mine
servicii
contact
|
|
|
Copyright © 2008 www.nutritiesportiva.ro . Toate drepturile rezervate.
Site realizat de                   
artistikpixel
AMINOACIZII LIBERI


Aminoacizii reprezinta "caramizile" din care sunt construiti muschii, fiind partile componente ale proteinelor. Toate procesele fiziologice care au legatura cu sportul si cu viata in general - reactii energetice, refacere, castiguri in forta si masa musculara, scadere in greutate, activitate cerebrala - implica existenta si functia aminoacizilor. Nu este de mirare ca in randul suplimentelor nutritive, produsele pe baza de aminoacizi ocupa un loc important.

Conform clasificarilor exista 8 aminoacizi esentiali sau indispensabili (izoleucina, leucina, valina,  lizina, metionina, fenilalanina, treonina si triptofanul), pe care organismul nu ii poate sintetiza si deci trebuie adusi in organism prin alimentatie, si 15 aminoacizi neesentiali, in sensul ca organismul ii poate sintetiza din ceilalti aminoacizi (arginina, cisteina, tirozina, alanina, acidul aspartic, cistina, acidul glutamic, glutamina, glicina, ornitina, prolina, serina, taurina si hisitidina, aceasta din urma fiind considerata esentiala doar in perioada de crestere).

Raportul dintre aceste doua tipuri de aminoacizi, in alimente, este esential pentru buna functionare a organismului uman si pentru dezvoltarea masei musculare. Calitatea proteinelor este determinata de acest raport; desi cantitatea de aminoacizi esentiali este deosebit de importanta, conteaza totusi si cantitatea de aminoacizi neesentiali, fiindca desi sinteza lor este posibila, rapiditatea cu care se petrece nu este suficient de mare pentru a asigura suportul dezvoltarii masei musculare.

Tesutul muscular creste doar daca o serie de cerinte sunt indeplinite - antrenament, profil hormonal si prezenta nutrientilor necesari. Aveti acum la indemana produse care contin aminoacizi liberi, care administrati imediat dupa antrenament, in timpul asa-zisei "ferestre anabolice", dar si in alte momente ale zilei, ajung la nivel muscular unde sunt utilizati in scopul sustinerii formarii de noi structuri musculare. Spre deosebire de consumarea de alimente sau concentrate proteice imediat dupa antrenament, administrarea unui supliment pe baza de aminoacizi liberi are efecte superioare, pentru ca acestia ajung foarte rapid din fluxul sanguin gastrointestinal la nivel muscular (nu este nevoie sa treaca printr-un proces de digerare). De altfel, denumirea de aminoacizi liberi nu inseamna altceva decat faptul ca acestia nu sunt legati prin legaturi chimice de alti compusi, de care ar trebui scindati pentru a fi utilizati la nivel celular.

Un alt rol al aminoacizilor este cel energetic. In timpul antrenamentului de forta, o parte din energia necesara contractiei musculare este generata prin utilizarea ATP (adenozintrifosfat) si CP (creatinfosfat) in primele secunde ale efortului. Creatina este compusa din trei aminoacizi - arginina, metionina si glicina, deci pentru a mentine nivelele de CP si ATP este nevoie ca acesti aminoacizi sa fie permanent disponibili. Utilizarea suplimentelor nutritive care contin aminoacizi liberi si creatina ofera organismului resurse energetice necesare sustinerii efortului de mare intensitate. In timpul acestui tip de efort, organismul este uneori fortat sa utilizeze aminoacizii structurali din compozitia tesutului muscular, ca sursa de energie. Procesul se numeste gluconeogeneza, ceea ce inseamna producerea de glucoza din compusi neglucidici. Oferind corpului aminoacizi prin intermediul suplimentelor nutritive, acesta nu mai este nevoit sa utilizeze aminoacizii structurali.


<< inapoi la GHIDUL SUPLIMENTELOR NUTRITIVE
<< inapoi la GHIDUL SUPLIMENTELOR NUTRITIVE
GHIDUL SUPLIMENTELOR
NUTRITIVE
GHIDUL SUPLIMENTELOR NUTRITIVE