ZMA – ce este si cum ii ajuta pe sportivi
ZMA sau zinc magneziu aspartat este un supliment nutritiv care a fost popular o perioadă de timp.
Ingredientele sale principale sunt zincul și magneziul, dar există anumite produse în care au fost adăugate vitamine din clasa B, diverse plante și steroli din plante.
ZMA este promovat pentru sportivi care doresc să își crească masa musculară, să își îmbunătățească somnul și refacerea după efort și să crească nivelul de testosteron.
Cum funcționează
Cercetările au identificat faptul că deficiența de zinc poate conduce la reducerea nivelului de testosteron. Principalele mecanisme responsabile sunt reprezentate de afectarea secreției unor hormoni, cum ar fi gonadotropin releasing hormone (GNRH), LH si FSH, precum și afectarea enzimei responsabile de conversia testosteronului.
Pe de altă parte, aportul de magneziu influențează secreția de IGF-1 și crește activitatea testosteronului. Se știe faptul că magneziul intervine în peste 300 de reacții metabolice inclusiv în activitatea hormonală. Este posibil să existe o relație între nivelul de magneziu și cel de cortizol.
Beneficii pentru performanță
Creșterea nivelului de testosteron stimulează creșterea forței și a masei musculare.
În plus, sportivii pot beneficia de pe urmă efectelor zincului asupra sistemului imunitar și rolului său în funcționarea superoxid dismutazei, un antioxidant celular important.
Ce spun studiile
Studii mai vechi, de prin anii 2000, au produs încântare atunci când au arătat că acest supliment poate crește nivelul testosteronului plasmatic cu aproximativ 30% și de asemenea îmbunătățește seminificativ forța musculară.
Totuși studii mai recente nu au putut replica aceste rezultate și nu au putut fi observate extracte semnificative asupra hormonilor, compoziției corporale, forței sau capacității de efort anaerob.
În principiu, concluzia cercetătorilor este că suplimentarea cu ZMA are efecte promițătoare doar la cei la care există deficite de zinc sau magneziu!
Cum se utilizează
Doza zilnică recomandată pentru zinc este de 11 mg la bărbați și 8 miligrame la femei.
Doza zilnică recomandată pentru magneziu este de 420 mg pentru bărbați și 320 mg pentru femei.
În suplimentele ZMA găsim de obicei 30 de mg de zinc și 450 mg de magneziu.
Posibile efecte adverse
Consumul unor doze mari de zinc, în special peste limita superioară de 40 de mg pe zi crește riscul deficienței de cupru și afectarea nivelului de fier, cu simptome precum greață, vărsături, oboseală, neuropatii și gust metalic
Efectele secundare asociate cu magneziul includ diaree, dureri abdominale și greață.